Printre cele mai întâlnite afecțiuni ale stomacului sunt, fără doar și poate, ulcerul gastric ori peptic. Aceste boli sunt declanșate de leziunile care apar la nivelul musculaturii sacului stomacal.

Ulcerul gastric, dar și cel esofagian și duodenal sunt afecțiuni declanșate în momentul în care mucoasa gastrică nu-și mai poate îndeplini rolul protector de la interiorul stomacului și al duodenului. Aceste afecțiuni, însă, pot fi ținute sub control cu ajutorul unor ingrediente simple, la îndemâna oricui.

Suc de varză

Varza este, fără doar și poate, unul dintre ingredientele minune pentru tratarea ulcerelor. Potrivit specialiștilor în medicină naturopată, aceasta a fost folosită pentru tratarea acestor afecțiuni cu mult timp înainte de apariția antibioticelor. Conține vitamina C, un antioxidant ce ajută la prevenirea și la tratarea infecției cu bacteria H.Pylory, una dintre cele mai comune cauze ale apariției ulcerelor.

De asemenea, sucul de varză vindecă ulcerele de stomac, iar timpul de vindecare este de 3,5 până la 6 ori mai rapid decât în cazul persoanelor care urmează tratamente clasice, potrivit unui studiu ce a fost făcut pe 13 participanți.

Rădăcina de lemn-dulce

Recunoscută pentru proprietățile terapeutice încă din cele mai vechi timpuri, rădăcina de lemn-dulce își are originile în Asia și în regiunile mediteraneene. Aceasta ajută la prevenirea ulcerelor, dar și la tratarea lor, întrucât stimulează stomacul și intestinele să producă mai mult mucus, care ajută la protejarea mucoasei stomacului și în același timp ajută la accelerarea procesului de vindecare în cazul ulcerelor.

Mierea

Bogată în antioxidanți, mierea are numeroase proprietăți benefice pentru sănătate, între care ajută la îmbunătățirea sănătății vederii și la reducerea riscului de apariție a bolilor de inimă. De asemenea, oamenii de știință au arătat că mierea are proprietăți antibacteriene, motiv pentru care combate bacteria H.Pylori.

Usturoi

Un alt ingredient care are proprietăți antimicrobiene și antibacteriene este usturoiul. Potrivit unor studii de specialitate, extractul de usturoi ajută la însănătoșirea grabnică în cazul ulcerelor.

Turmeric

Un condiment folosit în bucătăria asiatică este turmericul, care conține curcumină, un ingredient activ care are proprietăți benefice asupra sănătății, reducând inflamațiile, dar și riscul de apariție a bolilor de inimă.

Ardei iute

Despre beneficiile ardeiului iute s-a vorbit mult timp, iar experții în medicină naturopată au arătat că acesta este benefic pentru stomac și pentru tractul intestinal, întrucât ajută la stimularea mișcării peristalice a intestinului, ajută la eliminarea fecalelor şi contribuie la reconstrucţia ţesutului din stomac, facilitând vindecarea leziunilor stomacale şi ulcerelor intestinale.

Aloe Vera

Deși e folosită în cosmetică, Aloe Vera are proprietăți antibacteriene și ajută la vindecarea leziunilor pielii. În plus, un studiu efectuat de oamenii de știință au arătat că un consum regulat de Aloe Vera reduce acidul din stomac, care este responsabil de declanșarea ulcerelor.

În același timp, persoanele care suferă de ulcer ar trebui să evite consumul de anumite alimente, precum lapte (crește secreția de acid din stomac), alcool (sporește deteriorarea mucoasei stomacului), cafea și ceaiuri, alimente grase.

Credit foto: Pexels