Când vine vorba despre pierderea în greutate este important să te concentrezi pe adoptarea unui stil de viață sănătos și echilibrat, nu doar pe pierderea în greutate. Să topești kilogramele în plus e simplu, poți face acest lucru prin diferite modalități, însă obiceiurile alimentare îți pot afecta starea de sănătate.

Să slăbești poate fi o adevărată provocare, motiv pentru care este important să-ți schimbi stilul de viață și să adopți niște obiceiuri sănătoase, care te vor ajuta să pierzi kilograme în plus fără eforturi mari.

Notează-ți undeva ce mănânci

Ia-ți timp și scrie pe o foaie ceea ce mănânci, întrucât acest obicei îți va oferi o nouă perspectivă asupra a ceea ce mănânci și cât de mult mănânci. Ține un jurnal alimentar în fiecare zi, întrucât studiile au arătat că persoanele care fac acest lucru sunt mai conștiente de ceea ce mănâncă și ajung să topească kilogramele în plus de două ori mai repede.

Pune uleiul și alte dressinguri în sticle cu pulverizator

Dacă alegi să torni ulei în salată din sticlă s-ar putea să nu fii conștientă de cât de mult consumi, motiv pentru care o soluție poate fi să păstrezi lichidele în sticle cu pulverizator. În așa fel, vei reduce nivelul de calorii. Fiecare lingură de ulei sau de dressing conține între 100-120 de calorii, mottiv pe care le poți reduce cu ușurință dacă vei apela la acest truc.

Mănâncă cu trei înghițituri mai puțin la fiecare masă

Cu cât mănânci mai ușor, cu atât te vei simți mai plin, atrag atenția nutriționiștii. Așadar, un alt truc care te poate ajuta să topești kilogramele în plus este să mănânci mai puțin la fiecare masă cu trei înghițituri. În funcție de ceea ce mănânci, acest lucru poate fi echivalent cu 100 de calorii per masă, motiv pentru care la final de lună rezultatele se vor vedea. Și vor fi pe minus câteva kilograme pe cântar.

Consumă legume la abur cu lămâie și condimente

Ca să slăbești nu înseamnă că trebuie să mănânci mâncare care nu este gustoasă. Alege să consumi legume, care au un nivel caloric scăzut. Iar pentru un plus de savoare alege să presari peste ele nu doar condimentele favorite, ci și lămâie. Aceasta conține fitonutrienți care sunt responsabili de menținerea sănătății și de prevenirea unor boli, precum reducerea riscului de inflamații din organism.

Credit foto: Shutterstock