Dacă vrei să slăbești rapid trebuie să știi că nu este o soluție să te înfometezi, să iei suplimente pentru slăbit sau să înlocuiești mesele cu batoane proteice. Ca să dai jos kilogramele în plus trebuie doar să ții cont de câteva sfaturi simple, precum:
Intermittent fasting
Postul intermitent sau ”intermittent fasting” se bucură de un succes în ultima perioadă, iar numeroși nutriționiști îl recomandă. Cu ajutorul acestuia poți slăbi rapid, întrucât se bazează pe eliminarea caloriilor, pe o perioadă de 16 până la 24 de ore. În cadrul acestuia, poți să mănânci orice, însă este important să consumi în intervalul orar stabilit. Astfel, poți alege să ții postul intermitent în cinci din șapte zile ori poți alege să-l respecți zilnic, consumând hrana într-un interval de opt ore. Spre exemplu, poți mânca la 12 și la 8 seara, după care nu vei mai consuma nimic timp de 16 ore.
Ține cont de ceea ce mănânci și fă sport
Dacă vrei să slăbești ar trebui să fii conștientă de ceea ce mănânci și ceea ce bei în fiecare zi. Alege să folosești aplicații care să-ți monitorizeze nu doar caloriile consumate, ci și activitatea fizică. Doar așa vei găsi o modalitate eficientă de a topi kilogramele în plus.
Mănâncă conștient
Poate că nu te-ai gândit niciodată, însă un pas important pentru a slăbi este să înveți să mănânci conștient, să te bucuri de hrană. Așadar, chiar dacă ai un program încărcat, fă o pauză și ia-ți 20 de minute pentru a mânca. Evită să iei prânzul pe tastatură, în mașină ori uitându-te la televizor.
Consumă proteine la micul dejun
Proteinele sunt esențiale în procesul de slăbit, întrucât reglează apetitul hormonal și ajută oamenii să se simtă plini. Astfel, este indicat ca la micul dejun să consumi ouă, fulgi de ovăz, nuci, unt, quinoa, sardine și budincă de semințe de chia.
Renunță la carbohidrați
Multe dintre alimentele disponibile pe piață conțin o cantitate mare de carbohidrați și alte substanțe care nu sunt benefice pentru sănătate. Tocmai de aceea, ar trebui să renunți să mai consumi orez, pâine, paste. Deși sunt ușor de digerat, acestea determină creșterea nivelului de glucoză în sânge, ce poate determina depunerea grăsimii în țesutul adipos, sporind creșterea în greutate.
Credit foto: Shutterstock