Sistemul imunitar este definit ca apărarea naturală a organismului în fața agenților străini, precum microbi, toxine și celule anormale. Totodată, acesta joacă un rol important în ceea ce privește inflamațiile și vindecarea lor, fapt pentru care în articolul de astăzi îți propunem să descoperi care sunt alimentele pe care ar trebui să le incluzi în dieta ta.
Potrivit specialiștilor, pentru a combate inflamațiile din organism și pentru a-l ajuta să lupte împotriva agenților ce ar putea cauza boli este important să ai un sistem imunitar puternic, care acționează bine în fața unui ”pericol”. Este, însă, important că stă în puterea ta să stimulezi organismul și să ai un sistem de apărare puternic.
Care sunt alimente bogate în vitamine și minerale, care ajută la întărirea sistemului imunitar, află mai jos:
Pepene verde
Potrivit unui studiu publicat în Nutrition Research, pepenele verde este o sursă excelentă de antioxidanți și alți nutrienți ce contribuie la menținerea sănătății. Consumul frecvent este asociat cu reducerea markerilor inflamatorii, dar, în același timp, ajută la întărirea sistemului imunitar.
Iaurt
Un aliment delicios și sănătos, ce ajută la întărirea sistemului imunitar, este iaurtul sănătos. Conține probiotice, adică culturi bacteriene vii, fapt pentru care ajută la întărirea microbiotei și, totodată, întărește sistemul imunitar.
Potrivit nutriționiștilor, iaurtul conține, de asemenea, și o sursă bogată de calciu, zinc, vitamina B și probiotice. Consumat zilnic, acest ingredient nu doar că întărește sistemul imunitar, dar reduce riscul de apariție a unor boli ori infecții. Îl poți consuma la mic dejun, cină ori ca gustare.

Usturoi
Poate că se numără printre alimentele tale preferate, însă conform informațiilor regăsite în Journal of Immunology Research, usturoiul conține alicină, un compus responsabil de întărirea sistemului imunitar și de combaterea infecțiilor și a bacteriilor. Totodată, se crede că persoanele care consumă usturoi constant prezintă un risc mai scăzut de a dezvolta răceală ori gripă.
Morcovi
La îndemâna oricui, morcovii pot fi folosiți în numeroase rețete. Aceștia sunt o sursă bogată de carotenoide, potrivit Journal of Food Science and Technology și, totodată, conțin substanțe bioactive ce contribuie la menținerea sănătății. De asemenea, studiile de specialitate au arătat faptul că un consum constant de morcovi ajută la întărirea sistemului imunitar, îmbuătățește digestia și contribuie la menținerea sănătății inimii. Îl poți consuma atât în salate, cât și sub formă de smoothie-uri.
Credit foto: Shutterstock