Multe dintre femeile de toate vârstele își doresc să aibă o talie mai subțire în sezonul de vară, când merg la piscină ori la plajă. Ca să slăbești, să ai un organism care funcționează optim și să reduci riscul de apariție a bolilor cronice, îți recomandăm să ții cont de câteva sfaturi simple.
Stresul, trișatul la masă ori mâncatul în exces, precum și lipsa de activitate sunt doar câțiva dintre factorii ce te pot determina să acumulezi câteva kilograme în plus. Totuși, există câteva soluții simple prin care îți poți recupera silueta de altădată fără prea mari eforturi.
Ce poți face pentru a topi grăsimea abdominală și să ai o talie mai subțire, află mai jos:
Începe-ți ziua de vreme
Poate că ai visat să lenevești în pat până târziu, însă n-ar trebui să faci asta dacă îți dorești o siluetă de invidiat. Să dormi suficiente ore pe noapte îți poate îmbunătăți rata metabolică, însă este musai să adormi devreme, pentru a preveni obezitatea. Potrivit unui studiu, persoanele care dorm mai târziu de 10:45 au tendința de a consuma mai multă mâncare decât persoanele care se trezesc devreme.
Consumă fructe de pădure
Atunci când ai poftă de ceva dulce alege să înlocuiești înghețata sau ciocolata cu fructe de pădure. Bogate în antioxidanți, acestea nu doar că reduc inflamațiile din organism, dar te pot ajuta să topești grăsimea abdominală. Totodată, căpșunile, zmeura, murele și afinele sunt, de asemenea, indicate să le consumi, întrucât sunt o sursă bogată de resveratrol, un antioxidant despre care se crede că ajută la topirea grăsimii abdominale.
Evită grăsimile trans și uleiurile hidrogenate
Produsele care conțin uleiuri hidrogenate ori grăsimi trans îți pot sabota procesul de slăbire și, totodată, pot crește riscul de a dezvolta boli de inimă, colesterol și obezitate. Alege să consumi grăsimi sănătoase, precum ulei de măsline, avocado sau lte alimente care conțin grăsimi mononesaturate.
Încetează să mai adaugi îndulcitori
Fie că vorbim de ceai sau cafea, evită să mai adaugi îndulcitori, indiferent că vorbim de zahăr, stevia ori alte produse care susțin că sunt naturale. Potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință de la Yale, îndulcitorii asociați sunt asociați cu un risc mai crescut de obezitate abdominală și creștere în greutate, întrucât pot crește nivelul de insulină la fel ca și zahărul obișnuit.
Consumă fibre
Secretul unui stomac plat stă în alimentație, arată unele studii. Așadar, dacă vrei să slăbești alege să incluzi în dietă alimente care conțin fibre, precum nuci, fasole, lintă, afine, broccoli, cereale integrale. Totodată, alege să consumi cât mai multe nuci, de orice fel, însă ai grijă să nu fie prăjite și nici să nu conțină o cantitate mare de sare.
Credit foto: Shutterstock