Oboseala cronică este asociată cu o lipsă de oxigen în celulele corpului. Ea apare dacă inima nu pompează suficient sânge în organism sau dacă plămânii nu sunt oxigenați în mod corespunzător. Cauzele oboselii cronice variază, de la afecțiuni ușoare, precum o simplă răceală, la boli severe cum este, de exemplu, cancerul. Află din acest articol de ce te simți complet lipsit de energie în fiecare zi!

Sindromul oboselii cronice: când este cazul să te îngrijorezi

Oboseala afectează pe toată lumea și se poate datora unei nopți nedormite, unei activități fizice intense sau unei afecțiuni ușoare, precum răceala. Însă, dacă te simți lipsit de energie în fiecare zi timp de mai multe luni, este posibil să suferi de sindromul oboselii cronice. Acesta se caracterizează prin oboseală fizică și mentală care nu se îmbunătățește nici cu odihnă.  

Alte simptome pentru oboseala cronică includ:

  • Somn care nu este reconfortant (te simți obosit și după ce ai dormit 8 ore)
  • Dificultăți de memorie și concentrare
  • Amețeli care se agravează când treci de la poziția culcat sau așezat la statul în picioare
  • Dureri de cap, de mușchi și articulații

Dacă observi aceste simptome la tine, cel mai probabil suferi de oboseală cronică, o problemă cauzată de anumite afecțiuni medicale.

Ce boli cauzează oboseala cronică?

Cele mai comune cauze pentru oboseala cronică sunt următoarele afecțiuni medicale:

  • Disfuncții ale tiroidei

Atât hipotiroidismul, cât și hipertiroidismul pot cauza oboseală cronică la femei. Tiroida este o glandă situată la baza gâtului care are rolul de a regla metabolismul, de a ajuta la funcționarea sistemului nervos central, digestiv, muscular și cardiovascular. Tiroida poate fi ținută sub control prin medicamentație.

  • Anemie

Organismul are nevoie de oxigen pentru a funcționa. Oxigenul este transportat la toate celulele corpului prin celulele roșii din sânge. Anemia este afecțiunea caracterizată printr-un nivel redus de celule roșii, iar acest lucru provoacă oboseală cronică. De asemenea, pacientul are o paloare a tenului, are amețeli, senzație constantă de frig și iritabilitate crescută.

  • Alergii

Rinita alergică poate provoca reacții precum: strănut, înfundarea sinusurilor, dureri de cap și altele. Deși aceste simptome sunt relativ ușoare, dacă se întind pe o perioadă lungă de timp, pot împiedica persoana alergică să doarmă suficient. Acest lucru poate provoca o oboseală cronică și imposibilitatea de a-și desfășura activitățile zilnice obișnuite.

  • Hepatită

Hepatita reprezintă inflamația ficatului și se manifestă, printre altele, prin icter, oboseală și senzația de amețeală.

  • Artrită reumatoidă

Aceasta este o boală cronică ce afectează articulațiile. Se caracterizează prin inflamații și dureri articulare, rigiditate musculară, dar și oboseală cronică. Boala poate duce la invaliditate, astfel este important să fie tratată cât mai timpuriu.

  • Boală de plămâni

Orice boală care afectează plămânii poate provoca scăderea nivelului de oxigen din sânge. Acest lucru duce la oboseală cronică. Alte simptome ale afecțiunilor pulmonare includ: tuse și respirație dificilă.

  • Apneea de somn

Această afecțiune se caracterizează prin oprirea respirației pe o scurtă perioadă de timp, atunci când dormi. Este o tulburare care îți afectează somnul, împiedicându-te să te odihnești suficient. Sforăitul poate fi un alt simptom al apneei.

  • Depresie și anxietate

Bolile psihice precum depresia și anxietatea determină persoana suferindă să nu mănânce și să nu doarmă suficient. Tristețea permanentă, lipsa scopului și interesului pentru orice activitate stoarce de energie pacientul, provocând o oboseală excesivă pe parcursul zilei.

  • Boli cardiovasculare

Atunci când inima nu funcționează corect, ea nu poate pompa sânge oxigenat în corp, ceea ce duce la oboseală cronică, printre alte simptome.

Cancerul: cauza oboselii cronice

Cancerul este una dintre cele mai severe afecțiuni care provoacă oboseală cronică. Dacă te simți extenuat chiar și după ce te-ai odihnit, iar celelalte cauze au fost înlăturate, este important să consulți un doctor pentru a vedea dacă nu este vorba de cancer.

Oboseala cronică care nu se îmbunătățește cu odihnă poate fi un semn precoce de cancer. Cancerul folosește nutrienții corpului pentru a crește și a avansa, astfel organismul tău rămâne fără aceste substanțe nutritive. ”Furtul de nutrienți” te poate face să te simți extrem de obosit.

Pe lângă oboseală, principalele simptome precoce ale cancerului care nu ar trebui omise sunt:

  • Pierderea inexplicabilă în greutate
  • Febră
  • Schimbarea culorii pielii (dacă este vorba de cancer de piele)

Remedii pentru oboseală cronică

Bineînțeles, este importantă descoperirea cauzei care a provocat oboseala cronică. Dacă este vorba de o afecțiune, tratarea acesteia este esențială. În plus, se poate apela la anumite remedii naturiste care includ:

  • Tehnici de relaxare și de detensionare (acestea reduc stresul și anxietatea și asigură un somn de calitate)
  • Dietă care să conțină alimente ce cresc nivelul de energie din corp (acestea includ cereale și făinoase integrale, ouă, pește sau proteine vegetale, multe fructe și legume și hidratare corespunzătoare)
  • Exerciții fizice regulate
  • Vitamine pentru energie (în cazul unei deficiențe de anumite vitamine și minerale, este recomandată creșterea aportului prin suplimente alimentare)

Așadar, oboseala cronică poate fi un semn al unei afecțiuni ușoare sau, dimpotrivă, a unei boli mai severe. Este important să consulți un medic pentru a depista cauza oboselii și pentru a obține un tratament adecvat.  

Sursa foto: Pexels.com