Îngrijirea buzelor este, fără doar și poate, un ritual pe care trebuie să-l ai în vedere. Așa cum îți speli părul periodic, cum îți cureți fața, așa trebuie să ai grijă și de buzele tale, care pot deveni uneori foarte uscate. Tocmai de aceea îți propunem să descoperi câteva remedii naturiste pentru hidratarea buzelor.

Buzele sunt în permanență în contact cu saliva, motiv pentru care au tendința să se usuce. Pentru a preveni acest lucru, însă, este important să le hidratezi corespunzător.

Care sunt cele mai eficiente remedii naturiste pentru hidratarea buzelor uscate, află mai jos:

Unt de cacao

La fel ca untul de shea, acest produs ajută la formarea unei bariere pe piele este capabilă să rețină umiditatea, buzele rămânând hidratate. În plus, untul de cacao are un miros și un gust mai dulce, dar în același timp, conține acizi grași și vitamine ce ajută la regenerarea pielii.

Vitamina E

Vitaminele sunt, fără doar și poate, importante pentru menținerea sănătății, dar și pentru hidratarea pielii, implicit a buzelor. Așadar, pe lângă alimentele bogate în vitamina E pe care le puteți include în dietă, puteți alege și balsamuri de buze cu vitamina E, pe care le puteți aplica ori de câte ori simțiți că aveți nevoie.

Apa de trandafiri

Un produs natural, recomandat pentru a fi inclus în rutina de îngrijire, este, fără îndoială, apa de trandafiri. Potrivit specialiștilor, trandafirii conțin nutrienți ce au proprietăți antioxidante și antiseptice, fiind recunoscute pentru puterea de vindecare rapidă.

Ulei de argan

Pentru a-ți hidrata buzele poți opta, de asemenea, pentru uleiul de argan. Îl găsești în săpunuri, balsamuri și loțiuni, întrucât are un aport bogat de vitamina E, dar și antioxidanți, motiv pentru care sporește retenția de apă în piele, hidratând-o în profunzime.

Mușețel

Mușețelul are proprietăți antioxidante, antiinflamatorii, antimicrobiale și antialergice. Acesta ajută la hidratarea, tonifierea, curățarea și chiar restabilirea pH-ului pielii.

Ulei de migdale

Pentru a-ți hidrata buzele, poți folosi chiar și ulei dulce de migdale, care conține vitamina E, vitamina A, zinc și acizi grași Omega-3.

Totodată, trebuie să știi că exfolierea buzelor este un proces esențial pentru hidratarea pielii. Așadar, înainte de a aplica unul dintre ingredientele de mai sus pe buze, alege să-ți exfoliezi buzele cu un amestec de zahăr și miere. Aplică pasta pe buze, așteaptă să acționeze câteva minute, după care freacă amestecul pe buze, îndepărtând celulele moarte.

Credit foto: Shutterstock