Hepatita acuta este un termen folosit pentru a descrie o varietate de afectiuni caracterizate prin inflamatia acuta a ficatului.
Hepatita acuta apare brusc si dureaza de la cateva saptamani pana la 6 luni. Nu exista un tratament specific, iar afectiunea se poate rezolva de la sine, insa in unele cazuri, infectia poate deveni cronica.
Afla din acest articol de ce apare hepatita acuta, care sunt simptomele sale si ce trebuie sa faci pentru prevenirea si tratarea bolii!
- Ce este hepatita acuta?
- Simptomele hepatitei acute
- Cauze si forme de hepatita acuta
- Diagnostic si tratament
- Prevenirea hepatitei acute
Ce este hepatita acuta?
Hepatita acuta este o afectiune medicala caracterizata prin inflamatia acuta a ficatului.
Perioada de inflamatie sau leziunile hepatocelulare dureaza mai putin de 6 luni, iar functiile hepatice se normalizeaza. In cazul in care inflamatia ficatului persista peste 6 luni, inseamna ca boala a devenit cronica.
Cele mai frecvente hepatite acute sunt cele virale, cauzate de infectia cu diverse virusuri. Cu toate acestea, pot exista o mare varietate de cauze neinfectioase, care includ consumul de alcool, medicamente si droguri, cauze imunologice (sistemul imunitar ataca din greseala ficatul) sau altele.
Simptomele hepatitei acute
In hepatita virala acuta, in perioada de incubatie a virusului, acesta se inmulteste si se raspandeste fara sa provoace simptome. Severitatea simptomelor depinde de tipul de virus hepatic prezent in corp si de raspunsul persoanei la infectie. De obicei, hepatitele A si C provoaca simptome foarte usoare care pot trece neobservate. Hepatitele B si E sunt mai susceptibile de a produce simptome severe. De exemplu, in cazul in care o persoana este infectata cu hepatitele B si D (coinfectie) va avea cel mai probabil simptome severe.
Hepatita virala acuta debuteaza brusc si poate prezenta mai multe semne si simptome.
Simptome hepatita in faza prodromala (pre-icterica):
- Anorexie, oboseala, stare generala de rau
- Pierderea poftei de mancare
- Greata si varsaturi
- Febra
- Durere abdominala in partea dreapta
- Urticarie si dureri articulare (acestea apar ocazional, in special in cazul infectiei cu VHB).
Simptome hepatita in faza icterica:
- Urina inchisa la culoare
- Scaune pale
- Icter
- Ficat marit si fraged
- Splenomegalie (marirea splinei - aceasta apare doar la o parte din pacienti)
Icterul atinge varful in decurs de 1-2 saptamani, apoi incepe faza de recuperare cand icterul se estompeaza. Exista cazuri in care pacientii dezvolta hepatita fara icter (anicterica), mai ales persoanele infectate cu VHC si copiii cu VHA. Hepatita anicterica se manifesta ca o boala asemanatoare gripei.
De asemenea, la unii pacienti poate aparea hepatita recrudescenta care se caracterizeaza prin manifestari recurente in timpul fazei de recuperare.
Hepatita virala acuta nu necesita tratament deoarece se rezolva singura dupa 4-8 saptamani de la debutul simptomelor. Totusi, in unele cazuri boala se cronicizeaza sau apare hepatita acuta severa (fulminanta) cu semne de insuficienta hepatica. Aceasta este mai frecventa in cazul hepatitei A, dar si hepatitei B sau hepatitei alcoolice.
Hepatita fulminanta progreseaza foarte repede, in decurs de cateva zile sau saptamani. Ficatul nu mai poate sintetiza proteinele care ajuta la formarea cheagurilor de sange si nu mai poate elimina substantele toxice asa cum ar trebui. Prin urmare, toxinele se acumuleaza in sange si ajung la creier, provocand deteriorarea rapida a functiei mentale (encefalopatie hepatica). In acest caz, pacientii pot intra in coma in cateva zile sau saptamani.
Hepatita fulminanta poate fi fatala. In cele mai multe cazuri, va fi nevoie urgent de un transplant de ficat pentru a salva viata bolnavului.
Cauze si forme de hepatita acuta
Cele mai frecvente hepatite acute sunt cele virale, cauzate de virusuri hepatotrope (care se fixeaza in ficat).
Cauze Hepatita A
- Este cauzata de virusul hepatic A (VHA) si se transmite prin consumul de alimente sau apa contaminata. Este foarte contagioasa, copiii fiind adesea cei mai afectati. Cu toate acestea, aceasta forma este relativ usoara si se rezolva complet in termen de 6 luni. In majoritatea cazurilor, infectia nu devine cronica. Vaccinul impotriva hepatitei A ajuta la prevenirea bolii.
Cauze Hepatita B
- Este cauzata de virusul hepatic B (VHB) si poate fi transmisa prin sange, lichide corporale contaminate (lichid seminal), ace sau seringi folosite in comun. De asemenea, se poate transmite de la mama la copil, in timpul nasterii. Hepatita B este o tulburare cronica si, in unele cazuri, poate duce la leziuni ale ficatului pe termen lung, cancer hepatic si ciroza hepatica. In prezent, este posibila vaccinarea impotriva virusului VHB.
Cauze Hepatita C
- Este cauzata de virusul hepatic C (VHC) si se transmite prin sange infectat, injectii sau echipamente medicale contaminate si prin consumul de droguri injectabile. Se poate transmite si de la mama la nou-nascut, insa aceasta modalitate este mai putin frecventa. In timp, hepatita C se poate transforma in cancer hepatic sau ciroza. Din pacate, in prezent nu exista vaccin salvator.
Cauze Hepatita D
- Este cauzata de virusul hepatitei D (VHD) si apare doar la persoanele care sunt infectate cu virusul hepatitei B. Nu este disponibil vaccin impotriva virusului VHD, insa vaccinul impotriva hepatitei B ajuta la prevenirea infectarii.
Cauze Hepatita E
- Este cauzata de virusul hepatic E (VHE) si se gaseste in principal in zone cu igiena precara. Totusi, afectiunea a fost asociata si cu consumul de carne de porc cruda sau insuficient gatita, dar si cu carne de mistret, de vanat si crustacee. Nu este disponibil pana in acest moment un vaccin.
Exista si alte virusuri care pot cauza hepatita virala acuta, si anume: virusul Epstein-Barr, citomegalovirus, virusul herpes simplex, adenovirus sau chiar coronavirus (COVID-19).
Diagnosticul si tratamentul hepatitei acute
In prima etapa, medicul va examina pacientul, apasand usor abdomenul pentru a vedea daca ficatul este inflamat. De asemenea, medicul va pune intrebari cu privire la simptome si la posibila expunere la hepatita.
Pe langa examenul fizic, pentru un diagnostic corect, se vor mai efectua si alte teste medicale suplimentare, si anume:
- Analize de sange. Acestea se efectueaza pentru a determina daca ficatul este deteriorat si pentru a verifica prezenta oricarui virus hepatic. Testele de sange pot detecta parti ale unor virusuri specifice sau anticorpi specifici produsi de organism pentru combaterea virusurilor.
- Ecografie cu ultrasunete. Acestea detecteaza orice anomalie a ficatului.
- Biopsie. In cazul in care diagnosticul nu este clar, se poate extrage o proba de tesut hepatic pentru a fi examinată la microscop. Biopsia poate identifica cat de afectat este ficatul si poate descoperi si alte leziuni hepatice.
In majoritatea cazurilor de hepatita virala acuta, nu este nevoie de un tratament special.
Cu toate acestea, pacientii cu hepatita acuta severa pot necesita spitalizare, pentru a trata simptomele si pentru a se efectua mai multe teste hepatice. Daca apar hepatitele fulminante, atunci bolnavii vor avea nevoie de transplant hepatic.
In cazul hepatitelor acute, pofta de mancare revine dupa primele zile si pacientii nu trebuie sa ramana in pat. Restrictiile severe de dieta sau activitate nu sunt necesare. Cu toate acestea, persoanele cu hepatita nu ar trebui sa bea alcool pana nu si-au revenit complet.
Daca ai fost infectat cu virusul hepatitei si urmezi un tratament pentru o alta afectiune, in unele cazuri ar putea fi necesara stoparea medicatiei. Acest lucru este necesar deoarece ficatul infectat nu poate procesa medicamentele in mod normal. Din acest motiv, este important sa discuti cu medicul specialist si sa-i spui ce medicamente utilizezi in momentul de fata pentru a stabili exact ce ai de facut.
Prevenirea hepatitei acute
Vaccinul este in momentul de fata cea mai eficienta metoda de a te feri de aceste infectii hepatice virale. In prezent este disponibil vaccinul impotriva hepatitelor A si B.
Persoanelor nevaccinate dar infectate cu virusul hepatitelor B sau A, li se poate administra o singura doza de vaccin sau o injectie cu imunoglobulina standard. Imunoglobulina standard contine anticorpi obtinuti din sange colectat de la un grup mare de persoane cu un sistem imunitar normal. Imunoglobulina poate preveni infectia sau poate reduce severitatea acesteia. Cu toate acestea, cantitatea de protectie pe care o ofera variaza.
Alte masuri de preventie pe care le poti lua impotriva infectiei cu virusurile hepatice sunt:
- O igiena personala foarte buna. Acest lucru inseamna spalarea mainilor cu apa si sapun inainte de manipularea alimentelor, dupa folosirea toaletei sau oricand este necesar.
- Evitarea folosirii in comun a periutelor de dinti, aparatelor de ras sau a produselor de igiena care pot contine sange infectat
- Evitarea drogurilor. Persoanele care folosesc ace si seringi in comun au un risc crescut de a se infecta.
- Protejarea in timpul contactului sexual (folosirea prezervativului) si limitarea numarului de parteneri sexuali
- Verificarea sterilizarii echipamentelor de tatuaj, piercing sau cosmetice. Este esentiala alegerea unor saloane de cosmetica curate, care folosesc instrumente sterilizate.
In concluzie, hepatitele acute sunt boli care afecteaza ficatul, dar care se vindeca in maximum 6 luni.
Totusi, aceste afectiuni sunt serioase si trebuie urmarite deoarece se pot transforma in boli cronice grave. Este deosebit de important sa previi infectarea, iar acest lucru il poti face prin vaccinare sau alte metode eficiente. Tine cont de informatiile din acest articol si ia-ti toate masurile de precautie care se impun.
Referinte: