Detoxifierea ficatului se presupune a fi un plan de nutriție cu ajutorul căruia poți elimina toxinele din organism și îți poți îmbunătăți sănătatea. Ficatul reprezintă principalul sistem de filtrare al corpului uman, deoarece transformă toxinele în deșeuri, curăță sângele și este implicat în procesul de metabolizare. Dacă vrei să-ți păstrezi sănătatea, trebuie să-ți menții ficatul în condiții optime de funcționare. Află din acest articol ce înseamnă să-ți păstrezi ficatul sănătos.

De ce ai nevoie de un ficat sănătos?

Rolul ficatului în organism este extrem de important. Acest organ vital îndeplinește următoarele funcții esențiale:

  • Detoxifiere. Ficatul tău descompune substanțele nocive pentru a le putea elimina din sânge.
  • Producerea de bilă. Bila te ajută să digeri grăsimile și să absorbi nutrienții și vitaminele din alimentele pe care le mănânci.
  • Stocarea energiei. Ficatul poate stoca glucoză suplimentară sub formă de glicogen, care poate fi convertit înapoi în glucoză atunci când ai nevoie de energie.

Dacă în organism intră mai multe substanțe toxice, acestea atacă ficatul, determinând apariția cicatricilor. Dacă se acumulează mai mult țesut cicatricial, acesta poate înlocui țesutul hepatic sănătos, iar ficatul trebuie să depună mai mult efort pentru a-și îndeplini funcțiile. Din acest motiv, detoxifierea ficatului sau menținerea lui în stare bună este esențială.

Ce înseamnă detoxifierea ficatului?

Ficatul se poate regenera, însă dacă substanțele chimice sunt în exces, ele epuizează rezervele de nutrienți și provoacă acumularea de substanțe periculoase în organism, cum ar fi metalele grele sau mucegaiurile. Acestea pot cauza leziuni permanente ficatului care nu mai pot fi vindecate. Detoxifierea ficatului înseamnă de fapt să elimini toxinele și să-ți cureți astfel organismul, să te odihnești corespunzător și să te hrănești cu substanțe nutritive. În acest fel, îți poți menține sănătatea și te poți proteja de boli.

Substanțele nocive care afectează ficatul pot fi:

  • Alcool
  • Tutun
  • Medicamente administrate în exces
  • Pesticide utilizate pentru creșterea legumelor, fuctelor
  • Substanțe chimice care sunt folosite pentru prepararea produselor de îngrijire
  • Conservanții din produsele alimentare
  • Poluarea
  • Excesul de sare și zahăr

Anumite afecțiuni pot aduce multe daune ficatului, printre care:

  • Infecția cu hepatită virală
  • Boli autoimune (hepatita autoimună, colangită biliară primară)
  • Afecțiuni genetice, precum hemocromatoza și boala Wilson
  • Boala ficatului gras
  • Cancer de ficat

Cât de necesare sunt curele de detoxifiere a ficatului? 

Dacă ai un corp sănătos, procesul de detoxifiere a organismului se desfășoară fără probleme. Însă, dacă te expui la multe substanțe toxice și nu ai un stil de viață sănătos, mecanismul de detoxifiere a ficatului devine lent, iar toxinele rămân în corp mai mult decât corpul tău poate suporta. Acest lucru te îmbolnăvește și împiedică funcționarea normală a metabolismului. De asemenea, provoacă retenția de lichide și balonarea.

De aceea, este esențial să ajuți ficatul să se mențină sănătos, iar acest lucru poate fi numit proces de „curățare” sau „detoxifiere”. Pentru aceasta, trebuie să faci anumite schimbări strategice ale dietei și ale stilului de viață care să contracareze efectele toxinelor pe care nu le poți controla (de exemplu poluare) și să ajuți procesul natural de detoxifiere a ficatului.

Nu este nevoie de cure de detoxifiere stricte în care să bei doar smoothie-uri minune. Este important să menții un echilibru în stilul tău de viață.

Cum să-ți detoxifici ficatul în mod natural?

Îți poți ajuta ficatul în procesul de detoxifiere a organismului urmând câțiva pași esențiali:

  1. Adoptă o dietă prietenoasă cu ficatul și intestinul

Aceasta trebuie să fie echilibrată și nutritivă, astfel încât să te ajute să-ți menții o greutate corporală normală. Dacă ești supraponderal, este important să pierzi în greutate. Studiile arată că pierderea a doar 3 până la 6% din greutatea corpului ar putea reduce nivelul de grăsime din ficat cu 35 până la 40%. Acest lucru ar elimina o povară uriașă de pe principalul organ de detoxifiere al corpului.

Iată ce trebuie să faci:

  • Renunță la alimentele procesate
  • Bea mai multa apă
  • Consumă alimente integrale, de preferință organice, inclusiv: legume, fructe, cereale integrale, fasole, nuci, semințe, carne crescută sustenabil, pește, ouă și uleiuri minim procesate (măsline sau ulei de cocos)
  • Mănâncă fibre care ajută digestia
  1. Fă mai multă mișcare

Prin transpirație se îndepărtează o parte din povara de detoxifiere a ficatului deoarece prin piele se elimină toxine. În plus, exercițiile fizice stimulează producția de glutation din organism, un antioxidant puternic care ajută la detoxifiere. Poți începe să mergi pe jos, să faci aerobic sau antrenamente de forță. Pe lângă exercițiile fizice, poți transpira cu ajutorul saunelor, cu aburi sau băi cu sare Epsom.

  1. Ia-ți toate măsurile de protecție împotriva hepatitei

Infecția cu hepatită îți poate afecta serios ficatul, și prin urmare procesul natural de detoxifiere. Pentru a te proteja împotriva hepatitei, este esențial să practici o igienă sanitară bună, să nu mănânci alimente insuficient gătite, să te protejezi în timpul contactelor sexuale și să te vaccinezi.

Alimente care ajută la regenerarea ficatului și detoxifiere

Anumite alimente ajută la detoxifierea ficatului. Acestea includ:

  • Migdale – sunt surse excelente de vitamina E, un antioxidant puternic care poate contracara stresul oxidativ asociat cu boala ficatului gras
  • Anghinare - conține derivați fenolici care stimulează fluxul biliar și protejează ficatul
  • Fructe de pădure (afine, mure și zmeură) - conțin substanțe fitochimice numite antociani, care au proprietăți antioxidante puternice. Aceștia captează radicalii liberi și promovează procesele inflamatorii normale.
  • Sfecla - conține pigmenți numiți betalaine, care ajută la promovarea proceselor inflamatorii normale și susțin repararea celulară a ficatului
  • Broccoli, varză, conopidă, varza de Bruxelles - conțin substanțe fitochimice care protejează împotriva afecțiunilor cronice și ajută organismul să elimine toxinele.
  • Citrice - conțin un compus numit D-limonen, care ajută la încetinirea daunelor oxidative cauzate ficatului ca urmare a unei diete bogate în grăsimi.
  • Păpădia – protejează împotriva stresului oxidativ, ajută la stimularea producției de bilă și promovează o digestie sănătoasă.
  • Alimente fermentate (varză murată, kombucha, murăturile lacto-fermentate, chefir, iaurt etc) -conțin bacterii probiotice benefice care promovează digestia sănătoasă
  • Ceai verde - substanțele fitochimice din ceaiul verde ajută la declanșarea procesului natural de detoxifiere a ficatului
  • Legume cu frunze verzi (rucola, spanacul și kale)- conțin clorofilă, care ajută la eliminarea substanțelor chimice, pesticidelor și metalelor grele din sânge.
  • Alimente cu omega-3 (somon, sardine, nuci, semințe de in) - consumul de omega-3 a fost asociat cu un nivel mai scăzut de grăsimi hepatice și un nivel mai ridicat de colesterol „bun” HDL.

Așadar, ficatul joacă un rol important în organism. Deși el are capacitatea de a se regenera, îl poți ajuta să-l păstrezi sănătos prin menținerea unei diete nutritive și a unui stil de viață sănătos. Anumite alimente și băuturi te pot ajuta pentru ”detoxifierea ficatului”, astfel este esențial să introduci cât mai multe în dieta ta.

Referințe:

https://www.mindbodygreen.com/articles/cleanse-your-liver-naturally

https://www.healthline.com/health/digestive-health/liver-cleanse

Sursa foto: Shutterstock.com