Tipul de pneumonie care afecteaza intregul lob sau o sectiune foarte mare a unui plaman poarta denumirea de pneumonie lobara.

Aceasta afectiune respiratorie este caracterizata prin inflamatia plamanului, cele mai afectate fiind alveolele pulmonare. Mici saci de aer se umplu cu puroi si alt lichid, provocand dificultati de respiratie si alte simptome specifice.

Pneumonia lobara este o infectie grava care poate provoca probleme grave de sanatate.

Afla din acest articol care este cauza aparitiei bolii, cum se manifesta aceasta si ce poti face pentru a o trata si preveni!

Care sunt cauzele pneumoniei lobare?

Pneumonia lobara este cel mai frecvent cauzata de infectia cu bacteria Steptococcus pneumoniae sau pneumococul. Exista si alte bacterii care pot provoca pneumonie, precum haemophilus influenzae sau staphylococcus aureus.

Pneumonia lobara este cea mai comuna forma de pneumonie aparuta la adultii tineri si, de multe ori, pacientul se poate recupera complet. Cu toate acestea, ocazional, boala poate fi fatala deoarece dezvolta complicatii.

Fiind o pneumonie bacteriana, aceasta nu este contagioasa. Afectiunea apare prin raspandirea in plamani a bacteriilor care se gasesc in mod normal in nas sau gat. Mai afectate sunt persoanele cele cu sistem imunitar scazut, cele care au alte afectiuni medicale sau care se refac dupa o interventie chirurgicala.

Cum se manifesta pneumonia lobara?

Simptomele pneumoniei lobare sunt asemanatoare cu cele ale unei raceli sau gripe. Insa sunt mai grave si dureaza mai mult. Cele mai comune semne de infectie sunt:

  • Tuse. La inceput aceasta poate fi seaca, iar mai apoi produce mucus verde, galben sau cu sange.
  • Febra si frisoane. Febra ajunge de obicei peste 39 de grade Celsius.
  • Transpiratii abundente
  • Pierderea poftei de mancare
  • Lipsa energiei si oboseala extrema
  • Respiratie rapida sau respiratie scurta, care se agraveaza la efort
  • Puls rapid
  • Dureri ascutite sau ca un junghi in piept, care se agraveaza la respiratie profunda sau tuse
  • Albastrirea pielii si unghiilor din cauza lipsei de oxigen

Simptome mai putin frecvente ale acestei boli respiratorii sunt:

  • Dureri de cap
  • Dureri musculare si articulare
  • Modificari gastrice (greata, voma, dureri in epigastru, constipatie)

Cum se poate depista pneumonia?

Este important sa te prezinti la un medic specialist la aparitia primelor simptome. Diagnosticul pneumoniei se stabileste pe baza unui consult fizic si efectuarea mai multor investigatii medicale. Acestea includ:

  • Radiografie. Aceasta ajuta la observarea mai indeaproape a plamanilor.
  • Analize de sange. Acestea sunt utilizate pentru a vedea daca infectia s-a raspandit in sange. Testarea gazelor arteriale din sange verifica cantitatea de oxigen din fluxul sanguin.
  • Cultura sputei. Acest test ajuta la identificarea agentului patogen care a provocat infectia.
  • Oximetria pulsului. Acesta masoara cantitatea de oxigen din sange.

Alte teste efectuate pentru cazuri mai severe sunt: scanarea CT, bronhoscopie sau cultura lichidului pleural.

Care este tratamentul pneumoniei?

Tratamentul pneumoniei depinde de severitatea bolii.

In functie de gravitatea sa, medicul va stabili daca pacientul poate fi tratat la domiciliu sau necesita spitalizare. Fiind o pneumonie bacteriana, tratamentul initial consta in administrarea de antibiotice. Pentru ameliorarea simptomelor, se vor prescrie, de obicei, analgezice si antitermice.

Daca afectiunea este una usoara, bolnavul ar trebui sa inceapa sa se simta mai bine dupa 2-3 zile de tratament medicamentos. Este important sa nu se intrerupa administrarea antibioticelor, ci trebuie urmat tratamentul pe toata durata recomandata de medic. Altfel, bacteriile vor deveni rezistente la aceste medicamente si pot provoca complicatii mai grave.

Pe langa tratament medicamentos, se recomanda urmatoarele:

  • Odihna la pat. Organismul este slabit si are nevoie sa-si concentreze intreaga energie pentru a se reface complet.
  • Hidratare corespunzatoare. Cresterea aportului de lichide ajuta la indepartarea mai usoara a mucusului.
  • Umidifierea camerei. Aerul uscat poate agrava tusea, asadar se recomanda bai de abur sau umidifierea incaperii unde sta bolnavul.
  • Nutritie echilibrata si sanatoasa. Aceasta este necesara pentru intarirea sistemului imunitar al pacientului, astfel incat organismul sa poata lupta cu boala.

Complicatiile pneumoniei

In unele cazuri, chiar si in ciuda efectuarii tratamentului, pneumonia poate provoca complicatii grave de sanatate. Cei mai afectati sunt varstnicii peste 65 de ani, copiii mici sub 5 ani si persoanele cu imunitate scazuta.

Posibile complicatii ale pneumoniei lobare sunt:

  • Revarsat pleural ( lichid acumulat intre pleura si captuseala interioara a peretelui toracic)
  • Empiema (revarsat pleural infectat)
  • Abces pulmonar (buzunare de puroi in plamani)
  • Bacteremia (infectia bacteriana a trecut in sange)
  • Septicemie (extinderea infectiei in tot corpul, care determina blocarea organelor)
  • Insuficienta respiratorie
  • Deces

Cum poti preveni pneumonia lobara?

Vaccinul pneumococic reprezinta cea mai eficienta masura de protectie impotriva acestei infectii respiratorii.

Masurile pe care le poti lua pentru a evita imbolnavirea includ: igiena sanitara corespunzatoare, intarirea imunitatii si gestionarea afectiunilor deja existente.

In concluzie, pneumonia lobara este o infectie pulmonara cauzata in principal de bacteria Steptococcus pneumoniae.

Afectiunea poate fi grava, insa cu tratament, in multe cazuri, se vindeca complet.