Remediile naturale reprezintă aliatul tău de nădejde pentru ameliorarea problemelor respiratorii iar în articolul de astăzi îți propunem să descoperi câteva rețete pe care le poți încerca pentru ameliorarea bronșitei.
Cauzată de virusuri, bacterii, particule care irită tuburile bronșice, fumat ori poluare, bronșita este o infecție care apare atunci când tuburile bronșice sunt inflamate, în ele acumulându-se mucus. Această afecțiune poate fi acută ori cronică, însă în ambele cazuri este indicat să urmezi un tratament.
De obicei, bronșita se manifestă prin tuse frecventă cu producție de mucus, disconfort la nivelul pieptului, dificultăți în respirație, nas și sinusuri blocate, respirație șuierătoare, febră ori oboseală.
Bronșita este o afecțiune care poate fi ținută sub control cu ajutorul unor remedii naturale pe bază de cimbru, pe care le poți prepara chiar la tine acasă.
Cimbrul este o plantă aromatică, ce face parte din familia Labiatae, care se înrudește cu menta, rozmarinul și busuiocul. El este folosit de numeroase gospodine în bucătărie, însă este cunoscut și pentru proprietățile terapeutice, întrucât are efecte antibacteriene, antiinflamatorii, expectorante și de ameliorare a durerilor.
Ceai de cimbru
Potrivit experților în medicină naturopată, o cană cu ceai de cimbru consumată de trei ori pe zi îți poate ameliora simptomele date de bronșită, întrucât va ameliora durerea din gât.
Așadar, tot ce trebuie să faci este să fierbi 250 ml de apă, după care să adaugi o linguriță de cimbru și să lași la infuzat. Ulterior, servește ceaiul de cimbru și te vei simți mai bine.
Masajul cu ulei esențial de cimbru
Pentru a reduce congestia este indicat să-ți masezi pieptul cu ulei esențial de cimbru, întrucât compușii regăsiți în aceștia ajută la reducerea disconfortului cauzat de bronșită. Este indicat să-l aplici cu mișcări lente, circulare.
Tot ce trebuie să faci este să amesteci 10 picături de ulei esențial de cimbru 25 ml de ulei de migdale. Masează bine pieptul cu mișcări circulare și repetă procedura de trei ori, până când te simți bine.
Sirop de cimbru
Un alt remediu eficient pentru ameliorarea bronșitei în cazul copiilor este siropul de cimbru, întrucât conține miere, iar copiii sunt mai tentați să o consume.
Ai nevoie de:
- 400 grame de miere
- 600 ml de ceai de cimbru
Mod de preparare:
Toarnă mierea peste ceaiul de cimbru, după care amestecă până obții o pastă omogenă. Pune totul într-un borcan închis ermetic, iar apoi consumă câte 5ml de patru ori pe zi.
Păstrează amestecul în frigider și consumă-l până când simți o îmbunătățire a stării de sănătate.
Potrivit experților în medicină naturopată, cimbrul reprezintă un aliat de nădejde pentru ameliorarea simptomelor date de bronșită, întrucât are proprietăți antiinflamatorii, antivirale și antimicrobiene. Astfel, ajută la ameliorarea tusei, a congestiei și a altor probleme.